Guvernarea actuală din România poate fi asemănată, din multe puncte de vedere cu un tren care merge printr-un tunel fără sfârşit: nu ştim încotro ne îndreptăm, luăm măsurile după instinct şi păreri nefundamentate şi, mai ales, nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Acesta este motivul pentru care, România, deşi ţară membră cu drepturi deplină a Uniunii Europene, este din ce în ce mai puţin racordată la preocupările şi dezbaterile ce au loc în spaţiul european.
 Acesta este şi cazul discuţiei privitoare la introducerea în mediu şi în consum a organismelor modificate genetic. În 2009, în urma unei solicitări a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, 22 din cele 27 de state membre UE au votat împotriva autorizării de produse transgenice, dar discuţia este una mult mai amplă fiind implicate calcule enorme de ordin financiar şi comercial versus o viziune ecologistă asupra vieţii.
În momentul de faţă 11 state membre UE doresc inerzicerea completă a culturilor pe bază de organisme modificate genetic şi în lipsa unui consens solicită aplicarea principiului subsidiarităţii, astfel încât fiecare stat membru să îşi adopte legislaţia specifică.
În contextul acestui vid legislativ, România a devenit o zonă de experiment pe acest subiect, românii consumând din plin porumb sau cartofi modificaţi genetic, fără ca urmările acestui fapt asupra sănătăţii umane să fie complet cunoscute.  De exemplu un studiu realizat de Universitățile din Rouen și Caen arată că porumbul modificat genetic MON810, cultivat şi în România, prezintă semne de toxicitate pentru organele interne rinichi și ficat, precum și alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale și splinei pe animalele testate.
Poate ar fi trebuit să urmăm exemplul Bulgariei, care în urma unor ample dezbateri publice, este pe cale sa introducă un moratoriu care sa interzică cultivarea acestor produse în următorii cinci ani pentru a permite cercetătorilor efectuarea unor studii mai aprofundate in ceea ce priveşte impactul acestor organisme asupra mediului şi sănătăţii umane.
În acest context îmi este greu să înţeleg tăcerea autorităţilor responsabile – Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, care ar fi trebuit până acum să genereze o amplă dezbatere pe acest subiect.
Avem dreptul să ştim ce produce obţinute din organisme modificate genetic sunt comercializate în România,  ce soiuri de plante modificate genetic se cultivă în România şi pe ce suprafeţe, care sunt mecanismele de control şi mai ales care sunt efectele asupra consumatorului !
Nu este de dorit ca o astfel de decizie să fie luată în spatele unor uşi închise, fără o dezbatere publică sau ca urmare a unui lobby sau a unor interese financiare, indiferent din ce direcţie. Poate că mai înţelept ar fi să se spună public care este starea de fapt şi mai ales să se încurajeze, din partea statului român, finanţarea unor cercetări serioase în această direcţie. Pentru că până atunci vom consuma încrezători produse neetichetate, a căror provenienţă nu o vom cunoaşte şi mai ales nu vom cunoaşte cum ne afectează aceste alimente sănătatea !

Lucia Ana Varga
Deputat PNL