Navigare
Autentificare
| Guvernul Boc taie frunza (parcurilor) la câini". |
|
|
|
| Scris de Cabinet Parlamentar |
| Miercuri, 11 Martie 2009 11:54 |
|
Spaţiile verzi, în special parcurile, îmbunătăţesc calitatea aerului în marile oraşe sufocate de trafic şi sunt locuri de recreere pentru locuitori, în special pentru copii şi bătrâni.
Guvernul Tăriceanu a ales să nu ignore datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică care ne arată că anual 11.000 de bucureşteni mor datorită unor boli cauzate de praful şi suspensiile din atmosfera Bucureştiului care depăşesc în mod constant de câteva ori valorile maxim admise.
De asemenea, a introdus obligaţia pentru autorităţile publice locale de a asigura din intravilanul localităţilor un minim de spaţiu verde de 26 m.p./locuitor până cel mai târziu în anul 2013. Pentru a susţine investiţiile necesare în amenajarea spaţiilor verzi, Guvernul Tăriceanu a instituit "Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi", program în cadrul căruia au fost deja finanţate peste 300 ha de parcuri noi în toată ţara. Guvernanţii actuali trebuie să înţeleagă că rezultatele nu se pot vedea peste noapte, nu se pot vedea nici chiar peste un mandat. Ţinta de 26 de m.p. de spaţiu verde/locuitor trebuie atinsă până la sfârşitul anului 2013, iar "Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi" este prevăzut să funcţioneze până în 2017. Asta înseamnă dezvoltarea durabilă! Asta înseamnă viziune şi politică susţinută şi aplicată într-un domeniu specific! Nu stopaţi o politică într-un domeniu atât de sensibil numai pentru că această politică nu a fost demarată de Guvernul Boc! Lăsaţi politicile de mediu şi interesul public general să aibă întâietate în faţa intereselor de partid. Respingerea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului va îmbunătăţi viaţa câtorva dezvoltatori imobiliari privilegiaţi, dar va distruge viaţa copiilor noştri. Domnule Nemirschi, nu lăsaţi parcurile construite de Guvernul Tăriceanu să devină curţile din spatele caselor unor privilegiaţi! Domnule Boc, nu lăsaţi "pomul copt" să cadă sub lama buldozerelor "oamenilor răi!" |
| Ultima actualizare în Miercuri, 11 Martie 2009 12:14 |




Săptămâna trecută, la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în cadrul discuţiilor provocate de Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, am avut ocazia să constatăm faptul că Ministerul Mediului nu susţine adoptarea unui act normativ care protejează zonele verzi din localităţi, spre stupoarea deputaţilor prezenţi, a mass-mediei şi a ONG-urilor care au participat la lucrările comisiei. 