Navigare
Autentificare
| Declaraţie politică 7 aprilie 2009 |
|
|
|
| Scris de Cabinet parlamentar |
| Miercuri, 15 Aprilie 2009 10:09 |
|
"Domnule Nemirschi, vă informez că sunteţi ministrul mediului!" Toate depozitele de deşeuri neconforme din România trebuie închise, în conformitate cu angajamentele asumate în vederea aderării la Uniunea Europeană, până la jumătatea acestui an, în caz contrar împotriva României fiind declanşată procedura de infringement! 78 de asemenea depozite trebuiesc închise până la 16 iulie 2009 şi ne-am fi aşteptat ca acest lucru să nu constituie o problemă pentru Guvernul Boc care a deblocat finanţările europene şi care face cel mai mare împrumut extern din istoria României. Şi aşa cum ne aşteptam, Ministerul Mediului a găsit deja soluţia: "Autorităţile judeţene să înceapă investiţiile din surse proprii pentru a rezolva ceea ce s-au angajat să facă, iar ulterior, după aprobarea la Bruxelles a aplicaţiei, îşi vor primi banii investiţi în aceste proiecte". Vă întreb: din ce fonduri, domnule ministru, dacă la rectificarea de buget pentru autorităţile locale va fi în minus? Mai mult, domnul Nicolae Nemirschi, ministrul mediului, a găsit o soluţie şi pentru plata sumelor pe care România va fi obligată să le achite în cazul declanşării procedurii de infringement declarând că: "Nu avem altă soluţie decât să transferăm amenzile celor vinovaţi, deoarece este mai mult ca sigur că vom primi penalizări de la Uniunea Europeană în privinţa ecologizării şi închiderii gropilor de gunoi din România", prin "cei vinovaţi" domnul Nemirschi înţelegând, din nou, autorităţile locale. Localitatea Aleşd din Colegiul nr.3 din judeţul Bihor, în care am fost aleasă deputat, este una din cele 78 de localităţi care trebuie să închidă depozitul de deşeuri în anul 2009. Refuz, domnule ministru, să accept soluţia pe care aţi găsit-o, aceea ca în cazul în care nu se închide depozitul de deşeuri, aleşdenii să plătească amenzile de la Uniunea Europeană. Mai bine veniţi cu propuneri concrete şi alocaţi fonduri pentru întocmirea proiectelor de închidere a depozitelor de deşeuri neconforme. Şi totuşi, parcă să guvernezi înseamnă mai mult decât să arunci vina pe autorităţile locale. Să guvernezi înseamnă să îţi asumi responsabilităţi şi să vii în sprijinul celor pe care îi guvernezi cu soluţii adecvate, nu cu ultimatumuri. Cineva trebuie să îi spună domnului Nemirschi că vremea când putea arăta cu degetul în stânga sau în dreapta a trecut. Cineva trebuie să îi spună domnului Nemirschi că e la guvernare şi autorităţile locale aşteaptă de la domnia sa soluţii, nu ameninţări. Cineva trebuie să îi atragă atenţia domnului ministru că a venit vremea să îşi asume responsabilităţi şi să aibă atitudini şi acţiuni responsabile. Până îi va spune cineva domnului Nemirschi ce înseamnă guvernarea, o să îi spun eu că este ministrul mediului şi că a venit vremea să găsească soluţii în concordanţă cu funcţia pe care o ocupă. |




