top
logo

Autentificare



Statistici website

Membri : 22
Conţinut : 197
Număr afişări conţinut : 32785

feed-image Fluxuri de stiri RSS
Prima pagina
Deputat Lucia Varga
România riscă instituirea procedurii de infringement pentru mediu PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Sâmbătă, 13 Martie 2010 13:48

Deputatul Lucia Varga constată că Ministerul Mediului a coordonat haotic programele şi fondurile de care dispune pentru investiţii în reţele de apă şi ape uzate. “În perioada cât am fost secretar de stat la Ministerul Mediului, am avut 150 de proiecte spre finanţare, cu sume eşalonate pe patru ani. Fondurile erau propuse în bugetul multianul al ministerului, iar lucrările s-ar fi putut derula conform planului de lucru. Domnul Nemirschi a acceptat încă 150 de proiecte spre finanţare, prea multe pentru bugetul ministerului”, a spus Lucia Varga, precizând că acesta este motivul pentru care multe proiecte bihorene aflate în derulare nu au mai primit fondurile necesare anul trecut, iar lucrările au fost neplătite sau s-a diminuat ritmul de lucru.
“Mă bucur că domnul Laszlo Borbely a rezistat presiunilor şi nu a introdus şi alte proiecte de extindere şi modernizare a reţelelor de apă spre finanţare”, a spus Lucia Varga. Ea crede că România va fi supusă procedurii de infringement pe protecţia mediului, deoarece investiţiile în apă şi canalizare au fost coordinate haotic în ultimul an şi se înregistrează întârzieri în executare. Deputatul bihorean nu ştie dacă vor putea fi recuperate întârzierile înregistrate până acum

Ultima actualizare în Sâmbătă, 13 Martie 2010 14:23
 
Guvernul Boc a uitat măsurile anticriză pe hârtie PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Sâmbătă, 13 Martie 2010 13:31

Deputatul PNL Bihor Lucia Varga acuză guvernul Boc că nu ia măsuri adecvate pentru diminuarea crizei economice. “Programul anticriză a rămas pe hârtie, iar economistul-şef al BERD Peter Sanfey a afirmat despre măsurile trâmbiţate de premier că sunt pur imaginare”, a declarat deputatul Lucia Varga, într-o conferinţă de presă susţinită vineri la Oradea. Aceasta a constatat că România este singurul stat din UE care pe timp de criză a înăsprit fiscalitatea, iar singura grijă a guvernului pare a fi împărţirea banilor publici clientelei politice. “Guvernul dă vina pe FMI pentru incompetenţa sa. Oficialii FMI au precizat clar, la începutul acestui an, că nu au cerut disponibilizări de personal, ci reduceri de cheltuieli. Există mai multe modalităţi pentru a reduce cheltuielile”, a mai spus Lucia Varga.
Deputatul bihorean a precizat că PNL are soluţii pentru ieşirea din criză şi le-a prezentat guvernului, dar acestea au fost ignorate şi lăsate în sertar. “Am propus relaxarea fiscalităţii, eliminarea impozitului forfetar, înfiinţarea unui ghişeu unic pentru reducerea birocraţiei şi creşterea accesibilităţii fondurilor europene”, a spus Varga. Aceasta a reaminitit că doar 11% din totalul fondurilor europene destinate României au fost atrase până acum şi doar 2% din cele destinate reconversiei profesionale. “Angajaţi din Ministerul Muncii mi-au spus că ar putea fi aprobate mult mai multe proiecte, dacă funcţionarii ministerului de la acel departament ar fi mai binevoitori şi le-ar spune solicitanţilor ce piese sau informaţii să mai ataşeze la dosar”, a mai spus Lucia Varga.

 
Deputatul Lucia Varga a susţinut declaraţia politică "dreptul la sănătate al consumatorilor romani" PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Marţi, 09 Martie 2010 11:53

România se află, în acest moment, în faţa unei alegeri pentru viitorul său: încurajarea agriculturii ecologice, care ar avea ca efect deschiderea de noi pieţe europene, precum şi protejarea sănătăţii cetăţenilor, în egală măsură cu protecţia mediului înconjurător, sau extinderea culturilor de organisme modificate genetic cu posibile efecte dăunătoare pentru mediu şi consumator, dar mulţumitoare pentru unele companii producătoare.
În  România se cultivă în momentul de faţă aproape 3000 de hectare de porumb modificat genetic. Şi asta este doar cifra pe care ne-o arată înregistrările oficiale, pentru că dacă ar fi să facem o cercetare în teren am constata, cu siguranţă, că suprafeţele sunt mult mai mari. La toate aceste se adaugă şi importul altor plante modificate genetic, precum soia sau cartoful, care ajung   într-o formă sau alta pe masa românilor.
State civilizate ale Europei îşi menţin rezerve serioase asupra efectelor pe care aceste organisme modificate genetic le au asupra mediului şi mai ales, asupra sănătăţii umane: exemplu Austriei este poate cel mai relevant, acest stat a decis să îşi protejeze cetăţenii de efectele organismelor modificate genetic prin interzicerea categorică a cultivării lor. Decizia a fost luată în lipsa unor dovezi ferme şi acceptate de către autorităţi, dar considerând valide îndoielile lansate de către cercetători.

Ultima actualizare în Marţi, 09 Martie 2010 11:59
Citeşte mai mult...
 
Răspuns de mântuială din partea ministrului educaţiei la interpelarea deputatului PNL Bihor Lucia Varga PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Luni, 08 Martie 2010 19:59

Ministrul Educaţiei Petru Daniel Funeriu a răspuns evaziv la interpelarea deputatului PNL Bihor Lucia Varga ce viza reducerea de posturi din învăţământ.
În opinia ministrului educaţiei, reducerea numărului de posturi este o necesitate şi afectează doar suplinitorii şi profesorii pensionari. “La nivel naţional se înregistrează 5.200 de suplinitori necalificaţi […] aproximativ 3.800 de norme sunt suplinite de pensionari”, spune ministrul în răspunsul său. Presupun că prin reduceri de personal se traduc promisiunile de majorare a salariilor din învăţământ cu 50% din campania electorală. Sau poate prin neachitarea salariilor pe luna februarie? Sau prin desfiinţarea unor sporuri salariale? Sunt acestea metode de a-i ajuta pe dascăli să renunţe de bună voie la catedră?
Domnul Funeriu spune că în Bihor vor fi reduse doar 230 de norme. „Poate pentru domnia sa 230 este doar un număr, pentru mine înseamnă 230 de persoane care lucreaza in  învăţământ, iar vara aceasta vor ajunge pe drumuri“ spune deputatul Lucia Varga, amintind că iniţial din Bihor trebuiau reduse peste 500 de posturi pentru că aşa s-a decis într-un birou din Bucureşti rupt de realitatea din educaţie. Aceasta înseamnă ca , elevii vor fi iar folositi pentru experimente, schimbându-li-se învăţătorul sau profesorul .

Ultima actualizare în Marţi, 09 Martie 2010 12:11
Citeşte mai mult...
 
DECLARAŢIE POLITICĂ PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Marţi, 02 Martie 2010 12:44

Guvernarea actuală din România poate fi asemănată, din multe puncte de vedere cu un tren care merge printr-un tunel fără sfârşit: nu ştim încotro ne îndreptăm, luăm măsurile după instinct şi păreri nefundamentate şi, mai ales, nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Acesta este motivul pentru care, România, deşi ţară membră cu drepturi deplină a Uniunii Europene, este din ce în ce mai puţin racordată la preocupările şi dezbaterile ce au loc în spaţiul european.
 Acesta este şi cazul discuţiei privitoare la introducerea în mediu şi în consum a organismelor modificate genetic. În 2009, în urma unei solicitări a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, 22 din cele 27 de state membre UE au votat împotriva autorizării de produse transgenice, dar discuţia este una mult mai amplă fiind implicate calcule enorme de ordin financiar şi comercial versus o viziune ecologistă asupra vieţii.
În momentul de faţă 11 state membre UE doresc inerzicerea completă a culturilor pe bază de organisme modificate genetic şi în lipsa unui consens solicită aplicarea principiului subsidiarităţii, astfel încât fiecare stat membru să îşi adopte legislaţia specifică.
În contextul acestui vid legislativ, România a devenit o zonă de experiment pe acest subiect, românii consumând din plin porumb sau cartofi modificaţi genetic, fără ca urmările acestui fapt asupra sănătăţii umane să fie complet cunoscute.  De exemplu un studiu realizat de Universitățile din Rouen și Caen arată că porumbul modificat genetic MON810, cultivat şi în România, prezintă semne de toxicitate pentru organele interne rinichi și ficat, precum și alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale și splinei pe animalele testate.

Ultima actualizare în Marţi, 02 Martie 2010 20:52
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Pagina 10 din 26

Online pe website

Avem 4 vizitatori online

Contribuie

Website-uri afiliate

Recomandarile noastre:
Crin Antonescu
Website-ul presedintelui Partidului National Liberal, Crin Antonescu.
Primaria Aleşd
Website-ul Primăriei Oraşului Aleşd
Femei pentru Femei
Website-ul Organizaţiei nonguvernamentale " Femei pentru Femei "
PNL Bihor
Website-ul oficial al filialei Partidului National Liberal din judetul Bihor.
Ramona Manescu
Website-ul oficial al europarlamentarului liberal, Ramona Manescu
Ilie Bolojan
Website-ul primarului Oradiei, domnul Ilie Bolojan.

bottom

Implementare / Gazduire / Design: i-Ware / Quanta SRL / LiquidCore.RO