Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sţimaţi colegi,

Începând din anul 1925 când Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva, a declarat ziua de 1 iunie ca Ziua Internaţională a Copilului, în fiecare an îi sărbătorim pe cei mai mici cetăţeni ai României în prima zi din iunie.
Cred că Ziua Copilului trebuie să fie, pentu noi oamenii mari, părinţi sau nu, un pretext pentru a ne apleca câteva minute asupra copiilor şi a nevoilor lor reale, pentru a medita la modul în care drepturile lor sunt apărate în România.
În acest context, permiteţi-mi, stimaţi colegi să vă reamintesc câteva dintre drepturile fundamentale ale copiilor, stipulate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, convenţie ratificată de România încă din septembrie 1990 şi care stipulează că “Statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enuntate în convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdictia lor, fără nici o distincţie, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau alta opinie a copilului sau a parinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de alta situaţie“ :

1. Copilul trebuie să fie efectiv protejat împotriva oricarei forme de discriminare;
2. Orice copil are un drept inerent la viaţă;
3. Copilul este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la această dată dreptul la un nume şi dreptul de a dobândi o cetăţenie ;
4. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare ;
5. Copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie ;
6. Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele 7. tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă sexuală ;
8. Copilul cu handicap fizic şi mental are dreptul să aibe o viaţă plină şi decentă în condiţii care să îi garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea lor activă la viaţa colectivităţii ;
9. Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibila şi de a beneficia de servicii medicale şi de reeducare ;
Copilul are dreptul la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială ;
10. Copilul are dreptul la educaţie.
Lumea fragilă a copiilor depinde însă de deciziile adulţilor şi, mai grav, depinde de deciziile politicienilor, depinde de situaţia materială a parinţilor sau de situaţia economică a statului în care trăiesc.
Cum le garantează statul român copiilor dreptul la sănătate şi asistenţă medicală atâta vreme cât medicii au coborat în aceste zile din spitale în stradă ?
Cum le garantează statul român copiilor dreptul la educaţie când legile care guvernează sistemul de învăţământ se schimbă anual şi profesorii boicotează, din pricina neajunsurilor materiale, examenele ?
Cum le garantează statul român copiilor dreptul la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală, morală şi socială atâta vreme cât alocaţia de stat pentru un copil este în România de 10 euro, in vreme ce Germania plăteşte alocaţie de stat pentru primii trei copii în cuantum de 154 de euro lunar/copil iar pentru urmatorii copii alocaţia creste la 179 euro/lună. Irlanda plăteşte lunar pentru primul şi al doilea copil câte 150 de euro iar pentru următorii copii alocaţiile sunt de 185 de euro. Chiar şi state mai apropiate de nivelul economic al României ne depaşesc cu mult în ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, acesta fiind de 47 de euro în Ungaria şi de 25 de euro în Cehia.
De ce conceptul de nivel de viaţă suficient diferă de la stat la stat? Nu toţi sunt copii?
Aş vrea să închei într-o notă mai optimistă şi de aceea le doresc tuturor copiilor La Mulţi Ani de 1 iunie, iar adulţilor le doresc să dea dovadă de mai multă responsabilitate în ceea ce priveşte copii.

Lucia Ana Varga

Deputat PNL