top
logo

Autentificare




Prima pagina Presa - comunicate Lucia Varga nu este de acord cu măsurile de austeritate propuse de Guvernul Boc
Lucia Varga nu este de acord cu măsurile de austeritate propuse de Guvernul Boc PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Joi, 03 Iunie 2010 13:44

“Fără măsuri de creştere economică şi măsuri anticriză românii nu vor putea trece peste criză”, spune deputatul PNL Bihor Lucia Varga. Ea consideră că dacă guvernul ar fi luat măsurile propuse acum doi ani de PNL, nu s-ar fi ajuns în această situaţie.
“Până vineri la ora 20.00, trebuie să depunem amendamente la măsurile propuse de guvern. Amendamentele noastre vor anula prevederile de reducere a salariilor şi pensiilor şi vor cuprinde măsuri de relansare economică. În caz contrar în toamnă vom ajunge la majorarea TVA şi a impozitelor”, spune doamna Varga. Deputatul bihorean afirmă din nou că PDL şi guvernul pe care îl conduce nu este de dreapta, câtă vreme de doi ani îngroapă mediul de afaceri. Peste 200.000 de firme şi-au încetat activitatea din 2009.
Măsurile propuse de PNL vor fi de reducere a cheltuielilor cu aparatul de stat şi a cheltuielilor inutile. Acestea presupun reducerea numărului de ministere şi agenţii, restructurarea structurilor teritoriale ale agenţiilor, reducerea aparatului prefecturilor, reducerea cu 50% a cheltuielilor cu achiziţii de imobile, a deplasărilor şi reducerea cheltuielilor la administraţia prezidenţială şi serviciile secrete.

 
PNL propoune pentru relansarea economiei menţinerea cotei unice de 16%, menţinerea TVA la 19%, dar reducerea TVA pentru construcţii şi tranzacţii de locuinţe noi la 5%; anularea impozitului minim, reaşezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune; introducerea taxării inverse, scutirea de impozite a dividendelor, achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadenţei de către toate insituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori; capitalizarea Eximbank, CEC a Fondului de Garantare a IMM-urilor, aplicarea unui program de susţinere a pieţei de capital şi asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiţii să fie mai mari decât deficitul bugetului consolidat.
Lucia Varga remarcă faptul că România este singura ţară din Europa care atentează la un drept câştigat de-a lungul vieţii. “Curtea Drepturilor Omului a stabilit că pensia este un drept câştigat. Unele ţări au îngheţat pensiile, dar nu le-au tăiat. Dacă se ajunge aici, statul va avea de plătit despăgubiri celor care vor îl acţiona în instanţă“, a mai spus doamna deputat

Ultima actualizare în Vineri, 04 Iunie 2010 05:32
 

Online pe website

Avem 7 vizitatori online

Website-uri afiliate

Recomandarile noastre:
Crin Antonescu
Website-ul presedintelui Partidului National Liberal, Crin Antonescu.
Primaria Aleşd
Website-ul Primăriei Oraşului Aleşd
Femei pentru Femei
Website-ul Organizaţiei nonguvernamentale " Femei pentru Femei "
PNL Bihor
Website-ul oficial al filialei Partidului National Liberal din judetul Bihor.
Ramona Manescu
Website-ul oficial al europarlamentarului liberal, Ramona Manescu
Ilie Bolojan
Website-ul primarului Oradiei, domnul Ilie Bolojan.

bottom

Implementare / Gazduire / Design: i-Ware / Quanta SRL / LiquidCore.RO