|
Lucia Varga a foat premiată de către ONG-urile de mediu din Romania |
|
|
|
|
Scris de Cabinet parlamentar
|
|
Vineri, 11 Iunie 2010 11:23 |
|
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Ecopolis, WWF, Terra Mileniul III, Alma Ro şi Copacul de Hârtie, cu sprijinul Recolamp şi Ecotic au organizat cea de-a treia ediţie a Premiilor de Mediu – Green Awards. În cadrul festivităţii de premiere dedicate Zilei Mediului au fost premiaţi politicieni, autorităţi locale şi centrale, personalităţi şi jurnalişti ale căror iniţiative au contribuit la protejarea mediului sau au dus la distrugerea lui. Deputatul Lucia Varga a primit premiul Ecologizez Parlamentul”, premiu acordat pentru susţinerea proiectelor „verzi” iniţiate de ONG-uri. “Din poziţia de secretar de stat şi ulterior din cea de deputat am o foarte stransă relatie cu ONG care sunt active în domeniul protejarii mediului înconjurator. Consider că orice măsură care se legifereaza şi se aplică în acest domeniu datorită impactului uriaş pe care îl are pe termen lung nu se poate face fără o colaborare stansă cu organizaţiile civice nonguvernamentale. Mă onorează acest premiu şi în acelaşi timp ma obligă la performanţa” a declarat deputatul Lucia Varga.
Cabinet Deputat
Lucia Ana Varga
|
|
Ultima actualizare în Vineri, 11 Iunie 2010 11:30 |