Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sţimaţi colegi,

Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a afirmat răspicat într-un cotidian britanic că, citez, „statele din sudul continentului - Grecia, Spania şi Portugalia mai ales - ar putea cădea pradă loviturilor militare şi revoltelor violente provocate de faptul că guvernele acestor ţări riscă să rămînă fără niciun ban”.
Deasemenea, cotidianul britanic mai scria că, citez din nou: „alte ţări din Uniunea Europeană care se confruntă deja cu proteste legate de măsurile de austeritate sunt Italia, Ungaria şi România, unde salariile din sectorul public urmează să fie reduse cu 25%”.
Teama oficialului european se fundamentează, pe langă greutăţile economice cu care se confruntă statele mentionate, pe faptul că acestea s-au democratizat abia în anii '70, după o perioada îndelungată de regim dictatorial. În acest caz, care sunt aşteptările europenilor pentru România care are o democraţie de doar 20 de ani şi se află pe penultimul loc din Europa din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor?

Aceste remarci au trecut neobservate săptămâna trecută in România, oficialităţile ferindu-se să comenteze în vreun fel pericolul real în care se află România de a aluneca pe panta abuzului politic şi chiar a dictaturii.
Dictatura constă într-un regim politc în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică şi, prin urmare, un popor este condus forţat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.
Oare felul în care se iau deciziile în România în ultima perioadă nu a început să semene izbitor cu definiţia anterioară? Oare numirea după miezul nopţii a unui judecător la Curtea Constituţională, cu încălcarea regulamentelor parlamentare, dar cu votul majorităţii nu face parte din impunerea cu forţa şi prin orice mijloace a unor decizii luate nu se ştie unde dar sprijinite de actuala majoritate? Oare măsurile de reducere a salariilor şi a pensiilor nu au fost impuse de către un partid, în ciuda evidentei pauperizări a unei întregi clase sociale din România?
Am mai spus de la aceasta tribună că guvernarea trebuie făcută în conformitate cu interesele cetăţenilor, altfel, ajungem în situaţia în care singurul moment când opinia cetăţeanului contează este momentul votului. Apoi, uitat şi umilit, cetăţeanul este ignorat de către putere până la urmatoarele alegeri, fapt ce justifică lehamitea şi neimplicarea politică a românilor şi a europenilor în general.
Poate însă că aceasta este reteta instaurării unei dictaturi. Puterea ignoră zecile de mii de cetăţeni care ies în stradă. Ignoră cei 97% dintre români care s-au pronunţat, conform unui sondaj, împotriva măsurilor impuse de Guvernul Boc, ignoră cele mai elementare necesităţi ale pensionarilor, în speranţa că la momentul alegerilor populatia va ignora clasa politică şi regimul politic instaurat, fiind prea ocupaţi cu procurarea unui trai pentru ei şi copii lor.

Lucia Ana Varga

Deputat PNL