|
Deputatul PNL Lucia Varga urează succes în noul an şcolar elevilor şi cadrelor didactice |
|
|
|
|
Scris de Cabinet parlamentar
|
|
Vineri, 10 Septembrie 2010 18:16 |
|
După cum ştiţi ministru Funeriu a indicat pentru această zi o limitare a manifestărilor festive de deschidere, cerând să se facă ore chiar din prima zi. În calitate de om politic Lucia Varga salută şi deplange această iniţiativă:„ Salut faptul că ministrul Funeriu a avut decenţa să işi dea seama de cat de penibil poate fi pentru el şi pentru toşi PDl-iştii , să participe la inaugurarea unei zile dedicate dascălilor şi elevilor, adică tocmai celor care guvernul Boc şi ministrul Funeriu le-a prejudiciat interesele. Cum ar putea ministrul Funeriu să sărbătorească alături de cei ai caror colegi au fost disponibilizati, alături de cei cărora le-a redus salariile, în şcolile ce nu mai primesc bani de investiţii ? Deplang această iniţiativă pentru că eu consider că li se ia dascalilor şi şcolarilor această ultimă bucurie: de a sărbători deschiderea de an şcolar, aşa cum au facut-o ani la rând. În incheiere mesajul meu nu va fi unul politic: vreau să doresc succes cadrelor didactice şi elevilor în acest nou an, iar pentru toţi profesorii, învaţatorii, personal auxiliar îmi doresc să poată să reziste, alături de familiile lor la grele încercari la care îi supune acest regim”.
|
|
Ultima actualizare în Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 11:22 |