top
logo

Autentificare




Prima pagina Presa - comunicate Dezbaterile organizate de PNL la Camera Deputaţilor
Dezbaterile organizate de PNL la Camera Deputaţilor PDF Imprimare Email
Scris de Cabinet parlamentar   
Joi, 04 Noiembrie 2010 11:39

OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
Marţi, 2 noiembrie, am participat la dezbaterea organizată la grupul PNL din Camera Deputaţilor pe tema OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Au fost invitaţi şi au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice implicate, dar şi reprezentanţi ai clienţilor diferitelor bănci.
Dezbaterea este de maximă importanţă pentru opinia publică din România, în condiţiile în care OUG 50/2010 a devenit parte a discuţiilor dintre autorităţi şi FMI. Considerăm că nu este normal ca reprezentanţii FMI să schimbe regulile în timpul jocului şi să condiţioneze tranşele de bani de adoptarea sau modificarea unor acte normative care nu fac obiectul acordului stand-by.
În ceea ce ne priveşte, PNL consideră că principiul transparenţei este primordial în clarificarea relaţiilor dintre bănci şi consumatori, astfel încât aceştia să cunoască tot ceea ce înseamnă un contract de credit, inclusiv prin publicitatea făcută de bănci, şi să nu mai fie cazuri de clauze ascunse, care se răsfrâng asupra clienţilor.
Ca atare, ne vom însuşi amendamentele clienţilor băncilor şi le vom susţine săptămâna viitoare în cadrul dezbaterilor din Comisia de buget, finanţe şi bănci.
Până luni, 8 noiembrie, persoanele fizice sau reprezentanţii de clienţi nemulţumiţi ai băncilor pot trimite sugestii, observaţii şi texte de îmbunătăţire a OUG nr. 50/2010 la cabinetul meu parlamentar, pentru a putea fi susţinute la dezbaterile parlamentare
Credem că interesul consumatorilor primează, fără a ştirbi din regulile de piaţă din sectorul bancar. Noi vrem o lege care să elimine arbitrariul şi abuzul din relaţia client – bancă.


Proiectul de lege de salarizare unitară pentru 2011
Dezbaterea pe această temă a fost organizată miercuri, 3 noiembrie, adunând la aceeaşi masă reprezentanţii majorităţilor confederaţiilor sindicale.
Proiectul de salarizare unitară, aşa cum apare pe site-ul Ministerului Muncii, menţine sărăcia în rândul bugetarilor şi în 2011.
Grilele şi coeficienţii de salarizare sunt sunt mai mici decât în legea de salarizare actuală, păstrând „tăierea „veniturilor salariale cu 25% decisă de Guvernul Boc pentru toţi  bugetarii.
Proiectul nu ţine cont de decizia CC, care a precizat că reducerea de 25% este temporară, până la 31 decembrie 2010.
Ca atare, Guvernul trebuie să se conformeze şi să revină la coeficienţii de încadrare existenţi la 1 iulie 2010 şi să nu promită doar mici adjustări de salarii, prin mărirea salariului minim pe economie.
În cazul în care Guvernul nu ţine cont de decizia CC şi îşi angajează din nou răspunderea pe o lege de salarizare proastă, care-i menţine pe bugetari la pragul minim de supravieţuire, vom depune o nouă moţiune de cenzură şi vom sesiza CC pentru a reda demnitatea oamenilor, statutul furat de un Guvern nereprezentativ şi imoral, şi pentru face dreptate pentru salariaţi.
Vom încerca să scăpăm România de povara unui Guvern incompetent, imoral şi incapabil să scoată ţara din criză şi incapabil să ofere românilor o minimă şansă, o speranţă de mai bine pentru 2011.      

                                                                                                                                                     04.11.2010

Ultima actualizare în Marţi, 09 Noiembrie 2010 20:05
 

Online pe website

Avem 5 vizitatori online

Website-uri afiliate

Recomandarile noastre:
Crin Antonescu
Website-ul presedintelui Partidului National Liberal, Crin Antonescu.
Primaria Aleşd
Website-ul Primăriei Oraşului Aleşd
Femei pentru Femei
Website-ul Organizaţiei nonguvernamentale " Femei pentru Femei "
PNL Bihor
Website-ul oficial al filialei Partidului National Liberal din judetul Bihor.
Ramona Manescu
Website-ul oficial al europarlamentarului liberal, Ramona Manescu
Ilie Bolojan
Website-ul primarului Oradiei, domnul Ilie Bolojan.

bottom

Implementare / Gazduire / Design: i-Ware / Quanta SRL / LiquidCore.RO