|
Decizia Guvernul Boc adoptată anul trecut, prin care au fost reduse salariile bugetarilor cu 25%, a fost una dureroasă pentru bugetul a numeroase familii din România. Guvernul a argumentat această decizie prin nevoia de a asigura un echilibru bugetului de stat în perioadă de criză economică. Acelaşi Guvern s-a angajat să continue procesul de reducere a cheltuielilor bugetare în toate sectoarele, inclusiv în ceea ce priveşte companiile de stat, unde, în anumite cazuri, risipa financiară a ajuns la cote alarmante, salariile cuprinse în contractul colectiv de muncă depăşind cu mult nivelul salarial din sectorul privat. Cu toate acestea, din informaţiile publicate recent în presa centrală rezultă că în unele companii de stat, veniturile salariale nu numai ca nu s-au diminuat în 2010, dar au fost majorate cu până la 70%, pentru angajaţii care lucrează şi în proiecte cu fonduri europene. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, o societate de stat unde veniturile salariale ale angajaţilor rivalizează cu cele din sectorul bancar şi depăşesc în anumite cazuri salariul unui preşedinte de multinaţională. Aceasta în condiţiile în care performanţele CNADNR sunt cu totul inexistente dacă ne uităm doar la numărul de kilometri noi de autostradă daţi în folosinţă anul trecut. Adică zero. Şi dacă aşa stau lucrurile, cum se explică risipa de bani publici pe care o patronează această societate?
Din păcate, CNADNR nu este singura societate de stat aflată în această situaţie. În domeniul energetic lucrurile stau la fel. Se plătesc chiar şi în 2011, "salarii cu adevărat nesimţite", pentru a cita o sintagmă introdusă de premierul Boc. În alte societăţi comerciale cu capital de stat se cheltuiesc sume impresionante de bani pentru achiziţii de bunuri şi servicii, fie inutile, fie supraapreciate. Consecinţa este una singură: companiile de stat continuă să producă pagube considerabile în bugetul public, în condiţiile în care, aşa cum s-a aflat, se fac achiziţii la preţuri care depăşesc cu până la 5-6 ori preţul pieţei (cazul Poşta Română). Este inacceptabil ca bugetul public să continue să suporte huzureala din aceste companii de stat în timp ce, pe de altă parte, Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţă că nu îşi mai permite să plătească salariile poliţiştilor şi pregăteşte concedieri masive, riscând astfel să pună în pericol siguranţa publică, din lipsă de personal. Înţelegem necesitatea restrângerii cheltuielilor bugetare în perioada de criză, dar nu înţelegem de ce Guvernul patronează risipa de bani publici în anumite instituţii sau societăţi comerciale, în timp ce pune la grea încercare alte mii de români, ale căror salarii mici au fost şi mai mult diminuate în cursul anului trecut.
|